Asteptare

original

A plecat in miez de noapte, lasandu-ma sa tanjesc dupa el, dupa mirosul lui. Imi dadusem seama atunci ca era primul om de al carui miros m-am indragostit. M-am mutat pe partea pe care a dormit el si i-am tras adanc in piept mirosul pana am adormit la loc.

Dimineata aceea am fost euforica, dar treptat incercam sa ma trezesc la realitate si sa imi spun ca nu va reveni. L-am linistit pe moment, l-am iubit, acceptat, dar ca nu mai are nevoie de mine. Si totusi, speram. Speram sa revina. Sa isi doreasca el asta. Nu am avut de asteptat prea mult…

La nici 24 de ore de la plecarea lui in miez de noapte, m-a sunat din nou. Era relativ aproape. “Vrei sa vin la tine?”. Nu, nu mi-a zis ca el si-ar dori asta, m-a facut pe mine sa ii spun ca imi doresc asta. Adevarul e, cred, ca amandoi aveam nevoie de celalalt. Si mai cred ca nu voia sa para vulnerabil in fata mea. Pastra diminetile pentru partile lui vulnerabile.

Ne-am intins pe covor amandoi si am privit tavanul ca si cum ar fi un cer plin cu stele. Am povestit, am ascultat muzica, ne-am bucurat de tacerea celuilalt…

Eu trebuia sa ma rup din vraja asta si sa intru in lumea adultilor, cea plina de responsabilitati. Astfel, l-am lasat sa doarma pe un playlist cu rock clasic si am mers la lucru. Am inchis usa in urma mea, dar nu inainte de a ii lasa o cheie si lui, in cazul in care voia sa plece. Mare mi-a fost mirarea cand mi-a zis ca ma va astepta. Se simtea bine si linistit. Eu simteam ca intr-adevar ma intorc acasa 🙂 Parea firesc ca el sa fie acolo, sa ma astepte, sa gatesc pentru amandoi.

Privelistea care ma astepta cand am intrat in casa? Capul lui dragut era aplecat peste o carte. Mi-a crescut inima, eu fiind mare iubitoare de carti. Imaginea asta parca a sters orice urma de zbucium, de Meduse si de alge prinse de picioarele mele. Simteam valurile linistite, gata sa ma poarte departe. Probabil a simtit si el eliberarea asta si a vazut “marea” calma din ochii mei pentru ca dupa o privire intensa mi-a acoperit ochii cu palma si a zis “Doamne, tu fata, ochii astia ai tai!”. Pe atunci nu intelegeam replica asta…am inteles-o mult mai tarziu.

Dupa-masa a fost placuta. Am povestit multe despre noi, copilarie si experiente traite. Am impartasit unul cu celalalt amintiri pe care nu le spunem oricui. Ne-am descoperit putin din adancimile marii celuilalt. Era foarte diferit fata de ce imi aratase prima data. Era mult mai complex, ascundea comori nebanuite. O inteligenta, o intelegere a lumii si o viziune asupra ei cum rar iti e dat sa intalnesti. O data ce patrunzi in adancurile lui, nu mai esti la fel.

Aceasta a fost ziua cand m-a luat in brate si mi-a spus ca vrea sa fiu bine, sa imi fie bine. Ziua in care era preocupat sa ma faca si sa ma vada razand. Ziua in care a refuzat sa imi faca rau – neoferindu-mi tigara pe care i-am cerut-o. Si a mai fost noaptea in care s-a trezit din somn pentru ca eu nu eram in pat si nu putea sa doarma fara mine. Noaptea in care nu a vrut sa plece. Si totusi…a plecat.

Advertisements

Liniste

Fara ac si fara busola, am inceput sa ratacesc de una singura. Ma duceam instinctiv, unde ma purtau curentii de aer. Inca ii simteam mirosul in aer. Incercam sa ma indepartez, sa uit ca am vazut vreodata “marea” aceea. Dar cum ai putea uita ceva atat de sublim? Cum ai putea uita coralii, calutii de mare, adancimile, pericolele, gustul, mirosul sau sunetul acestei mari? Era peste putinta mea. O data ce ai gustat din veninul asta dulce, nu te mai poti opri. Nu e cale de intoarcere.

Am dat tarcoale, am incercat sa gasesc iar calea de acces, dar nu reuseam. Am ratacit 2 saptamani, confuza, dar increzatoare ca intr-o zi voi gasi iar intrarea, ca voi gusta iar din paharul plin de venin. Ma imbolnavea, iar eu voiam sa fiu bolnava.

M-am inselat, crezand ca eu voi fi cea care va gasi calea. De fapt, el era calea. El trebuia sa se lase descoperit. Si a facut-o.

Intr-o dimineata, m-a sunat: “Tu esti singura care ma poate linisti.”. Era vartej in adancuri, iar eu – dintr-un motiv necunoscut – se pare ca puteam sa il potolesc. Am stat cu el in bratele mele si am asteptat…am asteptat sa ii fie bine. Era placut, era reconfortant si linistitor si pentru mine. Ma simteam…acasa. L-am admirat in timp ce dormea. Era acelasi om cu cap dragut si mers apasat, dar acum imi arata si vulnerabilitatile lui.

Somnul ii fusese destul de agitat, dar il luam de mana sau ii mangaiam fata si se linistea. Avea nevoie sa fie iubit si protejat, ca orice alt om, iar lui nu ii era frica sa spuna ceea ce voia. Eu aveam ceea ce isi dorea el atunci, in acea clipa. Eu eram “antidotul”.

Au urmat 21 ore pline de el. In care ne umpleam golurile din suflet reciproc. Nu exista nimic in jurul nostru  – eram noi doi si restul lumii. Parca imi recuperasem busola si acul si acum eu eram cea care ne ghida pe amandoi. Tot ce am facut a fost sa revars dragostea mea in toate ranile lui. Nu l-am ghidat nicaieri. Eram la aceeasi rascruce de drumuri, dar nu mai eram singura. Eram necesara cuiva – si nu oricui, ci lui.

Pe atunci, nu stiam inca sa citesc in ochii lui. Dar il auzeam si il ascultam, iar asta m-a ajutat in timp sa citesc si dincolo de cuvinte, doar in privire. Si-a deschis o parte din inima in fata mea, si-a pus unele vulnerabilitati in palma mea si a riscat. A riscat pentru ca puteam sa inchid pumnul si sa strivesc tot…dar nu am facut-o. Le-am luat si le-am ingrijit. L-am strans la piept cand a plans si l-am mangaiat. Am alungat, pentru o perioada, furtuna.

Abia atunci a fost momentul cand am constientizat ce conexiune avem si cat de pierduta eram deja. Il iubeam…

La rascruce de vanturi

Rovina CaiZilele au trecut in ritmul lor obisnuit. Ma mai surprindeam uneori gandindu-ma la sarutarile tale, zambeam si imi vedeam in continuare de calatoria pe mare.

Trecusera 3 zile. 3 zile in care aveam impresia ca ma indepartez de vartejul creat de tine in mare. 3 zile in care doar ma uitam din cand in cand peste umar sa vad inelele de apa formate de vartejul din adancime. Nu luasem in considerare o revedere, o noua scufundare in adancimi, dar ai avut grija sa ma tragi inapoi catre tine.

Am cateva placeri in viata. Cateva activitati care ma fac fericita. Printre ele se afla teatrul. Nu ma lasa niciodata “rece”. Mereu imi da ceva la care sa ma gandesc sau la care sa visez. Ma rupe de lumea din jur si ma provoaca. Ma face sa traiesc vieti care nu sunt ale mele, ma pune in situatii in care altfel nu as putea fi pusa, imi implineste vise care nu stiam ca le am. E o lume intr-o alta lume. E farul de pe mare 🙂

Asteptam sa inceapa piesa “La rascruce de vanturi” cand primesc un mesaj. Ma intrebai de planurile mele si daca ne putem vedea, ca planurile tale sunt mereu “in schimbare”. Fara sa realizez, un zambet mi-a luminat fata. “M-a chemat inapoi in adancimile sale”, imi ziceam in minte, iar inima imi zicea “Da, da, da!”.

Au urmat aproximativ 2 ore in care am trait povestea lui Heathcliff și a Catherinei, poveste care m-a facut sa rad, sa plang, sa simt neputinta, deznadejde, nebunie. Poveste care mi-a alimentat ideea de suflete pereche, dar care m-a facut sa realizez ca nu toate iubirile se implinesc in viata. Unele sunt sortite sa fie traite in moarte.

” Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi nu ar rămâne decât el, tot aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.”

Nu am nebunia Catherinei, nici tu nu ai iubirea lui Heathcliff pentru mine, dar nicio iubire nu e la fel, nu? Am iubirea amandurora – eu. Ai pofta de viata si nebuniaamandurora – tu. Suntem ambii fisurati, asemeni lor. Nu, nu transform povestea noastra intr-un roman de dragoste. Pentru ca nu e. E doar o realitate, o “intamplare pe mare”.

Ne-am vazut in Piata Unirii, sub multe luminite. Era frig si destul de pustiu. Imi amintesc iar de mersul tau si zambesc. Iti simt inca parfumul si felul in care hanoracul tau se simtea pe pielea degetelor mele, cand te-am luat in brate.

Ma gandeam atunci ca e placut sa ma sarut cu tine. Nu stiam ca deja ma abandonasem pe mine, ca ti-am pus in piept si inima mea. Trebuia sa imi dau seama, nu? Doar ti-am zis in seara aceea ca te vreau doar pentru mine…

Inima mea e tot in pieptul tau, dar nu mai e intreaga. E rupta, iar bucati din ea sunt la mine in palma. Astept sa o recompun… Ma aflu la o rascruce si nu am curajul sa imi iau toata inima inapoi pentru a putea inainta. Iar tu te-ai indepartat. M-ai abandonat la aceasta rascruce si m-ai lasat sa ma descurc pe cont propriu. Cum sa inaintez doar cu bucati din inima? Inima e busola mea. Si acum, atat busola, cat si acul, sunt in pieptul tau. Sau in mana ta. Asteapta sa fie faramitate, dar spera sa fie reparate.

 

Sursa foto: Rovina Cai

Captiva

1

Eram trista. Avusesem parte de vesti aiurea in acea zi. Nu prea aveam chef de nicio intalnire, dar…

Am ajuns in Piata Muzeului, era frig si tu nu erai nicaieri. Trebuia sa te găsesc intr-o lume de oameni imbracati in negru. De unde sa fi stiut eu ca o sa te recunosc dintr-o mie? Cand ai venit spre mine, m-a cuprins o caldura in suflet si am zambit. Un mers apăsat, un cap dragut si un zâmbet in ochi care iti lumina fata. A fost totul atat de natural, ca si cum ne-am fi cunoscut deja.

Eram doar noi doi. Timpul parea ca sta si ca nimic din exterior nu ne poate afecta. Am fost placut impresionata cand, la aducerea gresita a comenzii noastre de vin, nu ai izbucnit. Nu ai vorbit urat, ba chiar ai lasat sa treaca evenimentul neobservat. Mi-ai zis mie in treacat ca alta era comanda noastra – stiam, eram atenta la ce vorbesti, chiar daca paream pierduta 🙂

M-ai atras in vartejul tau. Privirea ta era magnetica. Ma incita si ma intimida in acelasi timp. Intalnirea care credeam ca va fi amicala si care incepuse foarte firesc, s-a transformat intr-o analiza psihologica, in care eu eram subiectul principal. Desi in scris ai parut atat de usor de citit, in realitate imi era aproape imposibil. Iti simteam privirea in sange, imi strabatea fiecare celula. Erau fiori de placere, de fastaceala si de curiozitate. Ascundeai in ochi o furtuna, iar mie imi lipsea lumina farului ca sa pot scapa din ea asa ca m-am lasat prinsa. Eram sub apa si nu aveam niciun ragaz ca sa respir. Salvarea (sau condamnarea) mea a venit o data cu sarutul tau si felul tau dragut de a iti musca buza.

In mod ciudat, demonii din tine nu te-au lasat sa fii intunecat pana la capat. Ziceai ca fata mea cere sinceritate. Eu cred, sincer, ca ochii mei cer asta. Marea mea tulburata, dar linistita, gata sa calauzeasca orice vas s-ar afla pe ea.

M-ai avertizat in legatura cu demonii tai. Toxic si “player” ziceai…si eu, naiva, ziceam ca nu sunt acolo ca sa te salvez, dar o data cu buzele tale a venit si dependenta si dorinta de a te elibera de “Medusele” care te tin captiv.

Pericolul in ceea ce priveste dorinta mea de a te elibera de demoni era ca trebuia sa ma scufund mai adanc, cu riscul de a ma pierde pe mine in procesul acesta. Cu fiecare sarut eram mai prinsa. Am gustat din tine si asa a inceput dependenta mea. Parea ca nu am mai sarutat niciodata inainte. Experientele mele se reduceau la “inainte de tine”. Corpul, mintea, inima, toate erau conectate. Toate au raspuns la drogul asta. Nu exista nimeni si nimic in rest.

Buzele mele inca poarta amintirea primului tau sarut.

Despartirea a fost rece, desi fierbea sangele in mine. Eram obisnuita cu indiferenta si eram sigura ca nu o sa ne revedem. Am venit acasa fara sa imi dau seama ca am ramas prinsa in algele din adancimile tale. Cu cat eram mai sigura ca inot spre mal, cu atat algele se incolaceau mai tare de mine. Ma simteam libera, dar era o impresie falsa.

Am ramas captiva in adancimile din mijlocul marii…

Adancimi

6e81dd3eb8f659f973bf2c336fa04ade.jpg

 

Cu cat discutam mai mult cu tine, cu atat ma simteam mai conectata. Era de parca ne intrasem unul in capul celuilalt. Mintea ta e cea care m-a cucerit. Felul in care vezi lumea, cum iti exprimi ideile si, bineinteles, abilitatea ta de a ma face sa zambesc mereu. Nu m-am simtit niciodata plictisita cu tine.

Pe parcusul celei de a doua discutii ale noastre au inceput sa apara coincidentele, atat de intalnite pe tot restul “relatiei” dintre noi. Ca era vorba despre o melodie, o idee impartasita sau o prajitura preferata, noi eram conectati.

Partea ciudata si placuta a fost ca am reusit sa ne citim unul pe celalalt printre randuri. Am atins profunzimile celuilalt, fara a vrea asta neaparat. Era ca si cum inotam intr-o mare pe care deja o cunosteam – dintr-o alta viata. Eu vedeam partea buna si sensibila din tine, cea pe care pe de o parte incerci sa o ascunzi, iar pe de alta parte nu ti-o vezi, iar tu vedeai dincolo de cochilia mea. Ai patruns sub ea, dar fara sa o spargi.

E oarecum ciudat sa fii atras de curentii unei mari pe care nu ai vazut-o inca. Doar ai auzit-o intr-o scoica pusa la ureche. Eram atrasi de sunetul celuilalt. Asteptam sa vedem “marea” asemeni unui adult care o vede pentru prima oara. De ce adult? Pentru ca e mai rabdator decat un copil, dar se poate bucura la fel de tare ca si unul la vederea marii.

I-am dat de inteles ca am “marea inchisa in ochi” si ca exista riscul sa ii indrageasca, dar adancimile din el nu s-au lasat intimidate de asta. A spus ca poate eu voi fi salvarea lui.

Resuscitare

Toti avem nevoie sa fim salvati, nu? Eu de unde era sa stiu ce Meduse il tin captiv in intunecimea din marea lui? Tocmai previziunea unei furtuni m-a atras pe mare, iar cuvintele lui mi-au dat putere si m-au ambitionat.

Hai sa infruntam si sa imblanzim demonii…

Jumper boy

Stii senzatia aceea cand vezi cum lumea ta se prabuseste, iar tu nu poti sa faci altceva decat sa stai sa privesti? Si te simti neputincios si lipsit de speranta?

Da, ma gandeam eu ca o stii, ceea ce inseamna ca stii si cat de bine te simti cand intalnesti pe cineva care pare ca iti recladeste lumea caramida cu caramida. Nu toata lumea e atat de puternica incat sa isi recladeasca singur lumea. Si, adevarul e, in doi e mai usor.

Romantica din fire, idealista si cu abilitatea de a vedea mereu binele, tind sa ma agat foarte usor de oameni. Mai ales de cei care au o parte intunecata, care par sa nu vada binele din ei. Simt nevoia sa le arat si lor binele care zace in ei, binele pe care eu il vad acolo. Daca imi iese? Nu pot sa raspund eu la asta.

Cand am vorbit prima data cu el, am avut parte de o conexiune instanta. Genul ala de conexiune despre care citesti in carti, pe Pinterest, in reviste, dar care, pana cand o intalnesti, pare neverosimila. Cred ca a pornit exact de la intunecimea si profunzimea amandurora. Gaseam parti din mine in el si am simtit si neincrederea in bunatatea care zace in el, cea despre care scriam mai sus.

“Superputerea” lui e ca ma poate face sa zambesc, indiferent de starea in care ma aflu. Un om care nu are bunatate in el, nu poate “fura” nici macar un zambet sincer de la un alt om.

Asta a fost momentul in care am simtit ca lumea mea poate fi recladita cu/de el. Momentul in care m-a facut sa rad si in care am vazut ca nu a insistat pe “small talk”.
Am tintit in profunzime amandoi. Abordarea lui a fost ceva mai “saltareata”, a mea mai cumpatata si am decis sa ne invatam unul pe celalalt cum sa “sarim”, respectiv cum sa facem pasi mici.

Ceea ce s-a si intamplat…

1082100737

 

Sursa foto: Anton Surkov

Pictez

fee63c3d947efae4c21d2fe3f1394103

Nu stiu pentru altii cum e, dar o pagina goala pentru mine e ca o panza care se cere a fi pictata. Nu am mereu culorile potrivite ca sa fac asta, dar pana ajung la o opera de arta trebuie sa am parte de cateva esecuri, nu? Asa sta treaba si cu scrisul, din punctul meu de vedere.

Motivul pentru blogul asta esti tu si eu. Scriu pentru noi, amandoi. Scriu ca sa vezi ca nu vad doar binele sau doar raul din tine. Scriu pentru ca te vad cu totul si te iubesc asa. Scriu pentru ca iubirea asta ma inspira.

Scriu pentru ca simt atat de mult, incat nu mai au loc (sentimentele) in interiorul meu.

Scriu pentru ca vreau sa ma cunosti si sa ma cunosc mai bine.

Scriu in speranta ca cineva se va regasi in cuvintele astea.

Scriu ca sa nu uit si ca tu sa nu uiti. Sa nu uiti lucrurile bune de care esti in stare.

Scriu ca sa intelegi la un alt nivel ceea ce simt.

Scriu pentru ca vreau sa iti umplu “fisurile” cu cuvintele mele, iar cuvintele mele poarta cu ele toata dragostea mea.

Scriu ca sa te poti vedea prin ochii mei.

Scriu ca sa ai un loc unde sa te intorci daca uiti vreodata cat de iubit esti.

Scriu ca sa ma vindec.

Pictez, stangaci, iubirea, deziluzia, frustrarea, speranta, acceptarea, evolutia. Imi fac un autoportret al sufletului. Kiss